De ce un copil nu poate salva o relație

De ce un copil nu poate salva o relație
Publicat: 08/12/2016, 19:59
Actualizat: 01/10/2018, 20:21

”Să te bazezi că relația maritală este salvată de relația parentală poate fi un lucru contraproductiv. Cei care au încercat acest lucru au descoperit că, o perioadă, pot avea, de fapt, iluzia că relația merge. Cu toate astea, chiar și în timpul în care cred că „lucrurile sunt bune”, conștientizează că, de fapt, împlinirea vine din planul relației parentale””, precizează psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

De multe ori , membrii cuplului se metamorfozează, se anulează ca bărbat sau femeie. ”Această anulare nu înseamnă că nu există intimitate sexuală, însă aceasta este asumată fără să se conștientizeze că nu sunt participanți activi la viața sexuală, ci doar o trăiesc și o respectă, pentru că „așa este normal”, fără să existe pasiune.

Sunt cupluri care, în contextul acestei metamorfozări, resimt atașamentul și prescripția de rol, reușind să găsească satisfacție. În acest context, e important să înțelegem că, fără o bună comunicare, maturitate emoțional-afectivă și abilități de a lucra în echipă, venirea unui copil poate „ține” doi oameni împreună, însă aceștia sunt doar părinți ai copilului, mai puțin bărbat și femeie. Ei găsesc resurse în simțul datoriei sau în nevoia de statut marital”, mai spune psihoterapeutul Jeni Chiriac pentru Gândul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
A murit un mare CAMPION mondial al României. Era o legendă în lumea întreagă
Cine s-a răzbunat pe Simona Halep. El este „iubitul” de 57 de ani
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×